Lansarea volumului:
Romanian American Partnership.
My Contribution

Interviu cu Adrian Năstase
realizat de Virgiliu Hodorogea
la Gaudeamus 2014


“Ţările occidentale consideră într-un fel pe formula politică Monroe, America a americanilor, iar formula ar fi prin extensie Europa a europenilor(U.E.), dar şi a americanilor parţial”
Adrian Năstase






Virgiliu Hodorogea:
Bună ziua domnule Premier Adrian Năstase. De la precedenta lansare din primăvară, de la Bookfest, a volumului în limba română“LUMEA, AMERICANII şi NOI” au trecut doar câteva luni şi în acest interval avem două momente importante în viaţa internaţională, pe de o parte venirea în săptămâna următoare a Primului Ministru al Chinei la Bucureşti, iar pe de altă parte recenta întoarcere cu 180 grade a diplomaţiei Ucrainei faţă de UE. Vă rog să aveţi amabilitatea de a face două comentarii pentru aceste probleme.
Premierul Adrian Năstase: Situaţia este destul de complicată. Se pot remarca în mod evident acţiunile, Chinei, care încearcă dincolo de relaţiile tradiţionale cu SUA, cu americile în general, cu interesele în Africa pentru resurse naturale în special, încearcă o reluare până la urmă sau o prezenţă mai activă şi în Europa.
Lucrul acesta se vede foarte clar că deranjează ţările occidentale care consideră într-un fel pe formula politică Monroe ,”America a americanilor”, iar formula ar fi prin extensie “Europa a europenilor(UE)” dar şi a americanilor parţial, dar este clar că prezenţa chineză la Bucureşti este destul de rău văzută.
În ceea ce priveşte Ucraina, este clar că Rusia are un reviriment, reuşeşte să ofere elemente interesante de avantaje economice care, bineînţeles, contează foarte mult în ecuaţia din Ucraina, plus că opinia publică acolo este destul de împărţită şi din punct de vedere etnic, precum şi din punct de vedere al orientărilor politice.
SUA au o prezenţă puternică în Asia, mai ales în China, din punct de vedere economic.


Virgiliu Hodorogea:
Credeţi că şi China poate avea o prezenţă la fel de puternică în UE în clipa de faţă prin România?
Premierul Adrian Năstase:
Nu este vorba numai de România. Anul trecut vizita şi acţiunea chineză a fost la Varşovia. Deci, este foarte clar, sau acum doi ani de zile, nu mai ţin minte exact, dar în orice caz este foarte clar că şi pentru China contează blocul ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit în ansamblu.

Virgiliu Hodorogea:
Vă mulţumesc pentru interviu.