Nu copilul e de vina  www.humanitas.ro Lansarea volumului NU COPILUL E DE VINĂ Autor: Ioana Scoruş Editura HUMANITAS 
Interviu cu Ioana Scoruş realizat de Virgiliu Hodorogea la Gaudeamus 2023 Virgiliu Hodorogea: Bună seara doamna Ioana Scoruş, suntem la Gaudeamus 2023, imediat după lansarea volumului dumneavoastră “NU COPILUL E DE VINĂ”, la Editura Humanitas, şi vă rog să pornim acest interviu de la această afirmaţie care dă chiar titlul cărţii, şi care este foarte reală, niciodată copilul nu este de vină, părinţii DA, poate uneori chiar şcoala, şi vă rog să comentaţi aceste două lucruri în paralel: FAMILIA şi ŞCOALA. 
Ioana Scoruş: Nu este o carte care vrea să învinovăţească pe cineva, dar am ales - acest titlu atât de agresiv - aş spune eu, tocmai pentru că am de-a face de fiecare dată - în cabinetul meu de psihoterapie - cu părinţi care îşi aduc copiii din ce în ce mai mici ca vârstă şi care se arată excedaţi de problemele copilului cu care nu se mai descurcă şi învinovăţirea copilului vine în primul rând de la părinte. Nu eu sunt cea care aduc vreo acuză părinţilor, cu toate că fundamental cel puţin din perspectiva, nu ştiu, poate a subconştientului, pentru că de acolo survin greşelile pe care le face fiecare. Deci, părinţii sunt cei care îşi aduc copii, sunt revoltaţi, îi învinovăţesc, spun “nu mă mai descurc cu el!”,.. etc. Virgiliu Hodorogea: Cu siguranţă anumite lucruri vin şi de la şcoală, de la profesori, de la diriginţi, prin acel clasic “chematul părinţilor la şcoală” - la şedinţă o dată pe trimestru, sau “de câte ori e nevoie” - exista chiar şi această expresie. Ioana Scoruş: Din punctul meu de vedere, părintele de astăzi, repet nu vreau să generalizez, dar este deja un fenomen de masă, a devenit un părinte foarte intruziv, inclusiv în treburile şcolii şi nu numai, de când intră copilul în colectivitate, părintele devine foarte prezent şi este prezent cu cerinţe, astfel încât - şcoala sau grădiniţa - nu mai ştiu dacă mai sunt capabile să facă faţă cerinţelor părintelui. Deci nu mai există nişte limite foarte clare care să delimiteze un spaţiu formal de un spaţiu informal, această limită este depăşită şi astfel părintele “încearcă să vină cu legea lui” în cadrul şcolii, iar şcoala se dovedeşte a fi din ce în ce mai neputincioasă. Nu sunt cadru didactic, nu ştiu de unde survine clar problema, dar nu mai există acea limită de departajare - lucrurile sun atât de amestecate - încât nici nu mai poate fi altfel, decât rău. Virgiliu Hodorogea: Am să vă rog acum, trecând la referirile din prezentarea dumneavoastră din cadrul lansării de mai devreme a volumui, unde am beneficiat cu toţii şi de o scurtă prezentare a volumului făcută de domnul Gabriel Liiceanu, dânsul a subliniat că unii care ne abuzează puţin pe noi toţi, sunt părinţii atunci când spun, citez: “COPILUL MEU vreau să se facă MEDIC, sau INGINER, sau …ASTRONAUT”. Am să vă rog să comentaţi puţin şi acest aspect dezbătut în cadrul lansării volumului. Ioana Scoruş: Problema este dezbătută pe larg şi în carte, este vorba psihologic vorbind, despre proiecţiile pe care noi toţi părinţii le facem asupra copiilor noştri - sigur, din iubire pentru ei - şi dorindu-ne ca ei să fie mai împliniţi decât noi, numai că - acest lucru fiind “o proiecţie” - adică un “mecanism de apărare” completamente inconştient, - din care la suprafaţă se vede doar vârful aisbergului, de genul “îi doresc binele”, lucrul acesta se transformă într-o presiune asupra copilului. Astfel încât, dorinţa părintelui - ceea ce îi doreşte el copilului - devine LEGE. Iar dacă acel copil îndrăzneşte să iasă de sub LEGEA DORINŢEI PARENTALE, acela NU mai este un copil suficient de bun. Este resimţit ca un “copil care DEZAMĂGEŞTE”. Din păcate, credem că iubirea pentru copiii noştri înseamnă şi trasarea drumului lor de viaţă. Noi nici măcar nu apucăm să ne cunoaştem copiii suficient de bine, pentru că suntem convinşi că mai bine decât noi nu-i cunoaşte nimeni - ceea ce este adevărat - dar nu ne trece o clipă prin minte că în faţa noastră există un străin: “ce dacă este copilul meu, este o persoană străină - NU O CUNOSC - abia de acum înainte urmează să o cunosc”. Ori copilul este într-o permanentă transformare, el creşte, se dezvoltă emoţional. Eu nu am de unde să cunosc ce se află ascuns acolo în el. Prin urmare, noi mai degrabă dăm o formă din exterior copilului nostru, când de fapt ar trebui doar să-i conturăm mediul în care întreg potenţialul lui să se dezvolte. Virgiliu Hodorogea: O altă întrebare tot legată de discuţiile din cadrul lansării volumului, la un moment dat tot domnul Gabriel Liiceanu a lansat o ipoteză, despre ideea poate nu chiar nouă, despre dacă ar trebui să existe şi o “Şcoală de Părinţi”, ceva minimal, 2-3 luni ca la şcoala de şoferi, pentru o eventuală atestare a unor minime deprinderi, dar ştiu că în unele ţări chiar există deja ceva asemănător - nefiind obligatorie - se înţelege. Ioana Scoruş: Da, ele există deja. Nu se numesc chiar şcoală. Există Cursuri de Informare a Părinţilor, numai că cele la care mă refer eu, de exemplu - Fundaţia Generaţia, ea are şi un site de prezentare, nu sunt mediatizate foarte mult - pentru că acest lucru costă - dar sunt zeci de ani de când acestea există. Astfel că părinţii se pot informa asupra constituirii psihicului copilului - idei care sunt cuprinse de mine în această carte, nu este nicio noutate doar că noi părinţii nu căutăm, sau dacă chiar căutăm, ne rezumăm la o informare de suprafaţă, nu intrăm în profunzimea lucrurilor. După părerea mea, în ultima vreme, ideologizarea acestor cursuri, mi se pare mie că este atât de fin făcută, încât părintele de bună credinţă, nu cred că poate citi printre rânduri acolo unde i se serveşte de exemplu “un parenting de sorginte progresistă” - pentru că el nu se va regăsii niciodată denumit astfel în mod explicit, dar ideea o regăsim în multe astfel de cursuri. Prin urmare dacă nu există acea sintagmă, atunci părintele nu este foarte bine dumirit ce se va prezenta acolo exact, cu ce anume urmează să se ocupe, ce anume urmează să fie învăţat şi astfel, insiduos, li se transmit, nu de puţine ori, informaţii extrem de greşite, care ulterior au consecinţe asupra copilului. Virgiliu Hodorogea: Consideraţi că ar trebui să existe mai întâi un oarecare control asupra naturii acestor cursuri, o minimă trecere printr-un filtru? Ioana Scoruş: Nu, nu cred că poate fi exercitat vreun control, câtă vreme ceea ce propagă în mediu nu este interzis. Cum să interzici aşa ceva, mai de grabă ar trebui să fie vorba despre educarea părinţilor în general, ca să poată discerne asupra unei informaţii dacă este bună sau mai puţin bună. Pentru că nu putem vorbi despre ceva interzis aici, totul este legal, dar faptul că pot exista consecinţe nefaste, trebuie să fie foarte atenţi în primul rând părinţii care au copii foarte mici. Aici nu vorbim doar de faptul că aceşti părinţi tineri sunt din noile generaţii, nu vârsta ar fi problema, dar faţă de generaţia mea, au o mentalitate a cărei logică pare că nu se mai regăseşte în nimic. Pur şi simplu sunt enunţate nişte principii, dar dacă intri puţin în analiza şi discuţia acelor principii cu ei, aceştia nu mai ştiu ce să spună şi pare că totul se blochează. Astfel că ei consideră din start că ideile lor odată enunţate trebuiesc luate de bune pur şi simplu, fără o minimă analiză, iar copiii lor folosesc acele idei considerate progresiste, pentru că părinţii lor tineri nu văd nimic în neregulă. Aşa că eu observ în primul rând o mare ruptură între generaţii. Dar, nu este acea ruptură clasică, firească, între generaţii succesive, mi se pare că de ani de zile, de fapt, mă întâlnesc cu altceva. Virgiliu Hodorogea: Cu ce anume, mai exact? Ioana Scoruş: Eu l-am numit în cartea mea Progresismul. Pur şi simplu Ideologia Progresistă este ceva ce mediatizează nişte principii pe care eu cel puţin, ca terapeut de sorginte psihanalitică, le consider profund greşite. Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc pentru acest inteviu şi vă asigur că vom promova această carte a dumneavoastră care, astăzi, la lansarea de la Gaudeamus 2023, a atras un numeros public şi sperăm noi că astfel tot mai mulţi părinţi tineri şi nu numai, citind cartea, vor reanaliza acele principii divergente şi vor decide ulterior în cunoştinţă de cauză. Ioana Scoruş: Sigur, eu sper să stârnească polemică mai degrabă, decât consens. Pentru că din polemică sigur poate ieşi ceva bun. 
www.humanitas.ro |
 |
