Virgiliu Hodorogea: Bună seara domnule Preşedinte Emil Constantinescu suntem imediat după lansarea volumului “Parteneriatul Strategic România-SUA, Garanţie de securitate pentru mileniul 3, 1997-2000”, la Gaudeamus 2022. Am deosebita onoare nu doar astăzi după 25 de ani de la Parteneriatul Strategic, de când am fost doar în public, în Piaţa Universităţii, şi vă mulţumesc pentru acea zi de neuitat cu Preşedintele Bill Clinton la Bucureşti, dar şi pentru că aţi avut ulterior, peste 13 ani, deosebita amabilitate să acordaţi pentru Revista Presei de Carte, în anul 2010, un interviu legat de Parteneriatul Strategic al României cu S.U.A.
Pe atunci, în anul 2010 era o linişte deosebită şi în România şi în jurul nostru şi vă mulţumim pentru acea linişte deoarece ea a fost şi urmare a mandatului dumneavoastră 1996-2000, aţi fost primul Preşedinte al României care ne-a adus liniştea în ţară şi speram noi atunci să ţină ceva mai mult.
Din păcate a urmat anul 2014(invazia Rusă în Crimea) şi aici am să vă rog pe dumneavoastră să explicaţi puţin, începând de la anul 2010, de la precedentul nostru interviu, ce anume a însemnat Parteneriatul Strategic atunci, dar şi ulterior în anul 2014, pentru România?
Pentru că lumea poate că nu înţelege foarte bine că el reprezintă, şi că a reprezentat atunci, chiar mai mult decât intrare unei ţări în NATO, acest Parteneriat Strategic.


Emil Constantinescu: Într-adevăr introducerea dumnea-voastră este mai mult decât corectă.
A trebuit să treacă un timp, au trebuit să se petreacă evenimente tragice ca în sfârşit ceea ce pentru mine cel puţin părea foarte clar să devină vizibil şi clar şi pentru alţii, şi anume faptul că, urmărind istoria recentă, Parteneriatele Strategice ale S.U.A., ţările cu care ele s-au încheiat, toate au oferit garanţii de securitate mai puternice chiar decât a celei mai mari alianţe defensive din istoria lumii care este NATO.
Ajunge doar să enumerăm ţările care au beneficiat în timp de Parteneriatele Strategice ale S.U.A.,
Israelul stat care este protejat de S.U.A.,
Turcia în timpul Războiului Rece, a urmat Polonia, şi următoarea a fost România.

Virgiliu Hodorogea: Pentru Israel nici nu are rost să insistăm asupra a cât de mult a însemnat Parteneriatul Strategic cu S.U.A.
Emil Constantinescu: Da. Are rost să insistăm. Eu am aşteptat istoria să facă oamenii să înţeleagă, dar nu am crezut că lucrurile vor lua o astfel de turnură. Dar m-am pregătit pentru ea.
Pentru că aşa cum din cartea pe care am lansat-o acum şi coordonată de Laura Ganea “Parteneriatul Strategic România-S.U.A. - Garanţie de securitate pentru mileniul 3” am avut şansa ca încă din anii ’90-’91-’92 când am fost invitat ca profesor la Duke University şi de asemenea am fost invitat să ţin conferinţe la marile universităţi americane Georgetown, Berkeley, Standfort, Harvard, să pot să întâlnesc persoanele care au definit politica americană, în primul rând Zbigniew Brzezinski cu care am păstrat o legătură permanentă.
Brzezinski avea avantajul că fiind polonez, înţelegea mai bine decât ceilalţi americani şi a reuşit să-l convingă pe Jimmy Carter în acest sens şi pe următorii preşedinţi de pericolul pe care îl reprezenta Uniunea Sovietică, apoi despre ceea ce trebuia să se întâmple către sfârşitul Războiului Rece şi ce trebuia să se întâmple după extinderea NATO.
Atrag atenţia asupra unui lucru care a fost public dar în România a trecut poate neobservat, dar se găseşte în această carte menţionat şi anume scrisoarea care împreună cu Preşedintele Václav Havel, la iniţiativa lui Havel, dar care m-a consultat şi pe mine, împreună cu Árpád Göncz - Preşedintele Ungariei(1990-2000), împreună cu Presedintele Lituaniei, Vytautas Landsbergis şi cu alţi prim-preşedinţi democraţi, i-am adresat-o lui Barack Obama la începutul celui de al doilea mandat când se lansase “o idee care nouă ni s-a părut uşuratecă” dar şi periculoasă a unui fel de parteneriat al NATO cu Rusia şi în care Rusia să primească o încredere.
Amintesc că asta se întâmpla în timpul când Putin era deja Preşedintele Uniunii Sovietice şi ei nu vedeau, nu reuşiseră să vadă ce însemna Preşedinţia Vladimir Putin atunci şi a trebuit să vină momentul Ucraina, momentul 2014 şi mai ales momentul 2022 pentru ca să înţeleagă acest lucru.

Virgiliu Hodorogea: Cred că în Europa a existat totuşi o înclinaţie spre primirea Rusiei la Uniunea Europeană.
La un moment dat a fost o discuţie, şi mai departe peste ocean. Dar, pe partea cealaltă a oceanului părea destul de fantezistă, însă pentru o colaborare a Uniunii Europene cu Rusia chiar au existat ţări care au încercat să facă paşi în această direcţie, dar ulterior s-a constatat că a fost aproape imposibil, exista şi o diferenţă economică substanţială.
Emil Constantinescu: Nu numai economică. Mi-am petrecut ultimii 22 de ani, după terminarea mandatului meu, împărţindu-mi activitatea în diferite borduri, a celor mai importante syntech-uri care au existat şi există în acest moment în lume. În aceste syntech-uri în care se fac dezbateri în vederea elaborării viziunilor şi strategiilor pe perioade mai importante de timp am atras atenţia în ceea ce priveşte Uniunea Europeană, asupra diferenţei dintre graniţele politice şi cele culturale.
Dacă Rusia nu poate fi eliminată din graniţele culturale ale Europei şi chiar şi acuma văd că sunt unele exagerări cu care nu sunt absolut de acord şi pe care le combat, de a elimina cultura rusă din cultura europeană. Contribuţia literaturii ruse, a muzicii ruse, a artei ruse este decisivă pentru crearea culturii europene.
Acelaşi lucru NU se întâmplă în ceea ce priveşte contribuţia politică şi mai ales partea militară pentru că există o diferenţă între instituirea instituţiilor democratice şi cea a conştiinţei democratice.
Există un decalaj.
Instituţiile democratice pot la limită să fie introduse prin iniţiativa unor lideri vizionari, dar dacă ele nu sunt mai departe implementate în conştiinţa democratică a oamenilor atunci lucrurile nu pot să evolueze.
Acesta este cazul Rusiei, pentru că Rusia nu a avut memoria unei democraţii.
Dacă ţările din Europa Centrală printre care şi România au avut acea perioadă între cele două războaie mondiale în care sub toate aspectele fiind eşuată la un moment dat în dictatura regimurilor autoritare, dar a existat totuşi o perioadă democratică scurtă care a rămas aproape ca un mit în conştiinţa democratică, în schimb, Rusia nu a avut acest mit.
Ea a trecut direct de la un regim autoritar, ţarist, la un regim autoritar criminal comunist, după care foarte repede, a urmat o perioadă doar enunţată de democraţie - mai ales în timpul lui Gorbaciov, dar extrem de scurtă, şi apoi a venit deja momentul Elţîn(Preşedinţia Boris Yeltsin) care a evidenţiat riscurile pe care le poate avea lipsa acestei conştiinţe democratice.
Aceasta a fost viziunea noastră, a familiei primilor preşedinţi democraţi din Est, care am avut câte un mandat în general pentru că rolul nostru a fost să schimbăm mentalitatea, să împingem lucrurile într-un punct din care nu se mai poate reveni şi să ne asumăm preţul politic, al costului social plătit de populaţie.
În Rusia aceste lucruri nu s-au întâmplat.
Ei au trecut de la un regim mai întâi economic oligarhic, care aici la noi, a fost nu eliminat, dar pus în limitele legii şi al unei corupţii acceptată în democraţie, care există, fie spus în paranteză, chiar şi în Japonia sau în S.U.A. de pildă, dar care este sub controlul legii pe termen lung şi spre deosebire Rusia acolo unde Putin a reuşit atragerea şi punerea sub control a regimului oligarhic în complexul economic militar şi apoi al unui regim autoritar.
Eu mă mir pentru această elită intelectuală şi mă refer la elita intelectuală românească că nu au avut aplecarea să înţeleagă aceste lucruri.

Virgiliu Hodorogea: Domnule Preşedinte mai este un lucru foarte important în zilele noastre. Se discută foarte mult despre o lume condusă în trei de venirea la masa celor puternici a Chinei.
Cum vedeţi dumneavoastră după acest binom S.U.A. - Rusia care a decăzut la un moment dat, a rămas S.U.A. aşa cum aţi spus dumneavoastră în prezentarea de astăzi la acest volum.
La un moment dat, Preşedintele Bill Clinton şi Împăratul Roman - spuneaţi dumneavoastră la lansarea volumului - au fost în istoria omenirii cei doi conducători care au condus “toată lumea cunoscută a lor”, pentru o perioadă scurtă de timp ce-i drept. Astfel, peste două milenii, de la perioada romană am avut, similar, perioada mandatului Preşedintelui Bill Clinton, atunci când S.U.A. au rămas singurul conducător al lumii...
Emil Constantinescu: Până în 11 septembrie.

Virgiliu Hodorogea: Cum vedeţi însă această perioadă în care se pune problema unei împărţiri în trei a lumii, după ce am avut binomul S.U.A.-Rusia, deşi acum Rusia este într-o cădere liberă cel puţin economic, dar şi politic în acest moment, şi nou venita - China?


Emil Constantinescu: Să discutăm mai întâi despre cei doi.
Rusia nu mai este validată, cel puţin sub această conducere(Vladimir Putin) pentru că a depaşit un prag esenţial - nerespectarea tratatului.
Politica externă se face pe bază de încredere.
Şi încrederea se creează prin respectarea tratatelor.
Am avut pace timp de 70 de ani pentru că indiferent cât de injuste erau, în unele cazuri, graniţele stabilite la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, ele au fost respectate.
La Helsinki s-a întâmplat un lucru excepţional privit în consecinţe.
Cum am spus şi acum evenimentele istorice sunt evenimentele care produc pe termen lung consecinţe.
Puţini au înţeles importanţa acordului de la Helsinki.
Ce s-a întâmplat la Helsinki?
S-a propus Uniunii Sovietice şi ţărilor satelit, care ascultau, urmau, servind politica Uniunii Sovietice, un schimb - recunoaşterea graniţelor - în schimbul unui coş,
un coş mic pe care mulţi nu l-au observat, şi anume, respectarea Drepturilor Omului.
Acest mic coş a avut efecte.
Unde a avut efecte?
În Uniunea Sovietică.
Pentru că intelectualii de acolo au înţeles care este puterea Drepturilor Omului. Şi atunci, în Rusia, începând cu fundaţia Memoria, prin care apoi au forţat într-un fel regimul Gorbaciov care plecase de la falimentul economic al Uniunii Sovietice şi de la necesitatea unei reforme care s-a numit Perestroika şi care a eşuat, dar au reuşit să îi asocieze Glasnost - adică transparenţă.
Ei au beneficiat de transparenţă şi tot ceea ce s-a întâmplat în ’89, sfârşitul Războiul Rece, formarea unei democraţii pleacă tocmai din Rusia.
Pentru că în Rusia s-a format ideea, în Rusia s-a format fundaţia Memoria, în Rusia s-a format regimul Gorbaciov şi s-a acceptat diminuarea conducerii ruseşti a ţărilor din Europa Centrală şi de Est şi care ulterior şi-au recucerit libertatea, în momentul în care oamenii au fost decişi într-un fenomen extrem de rar în istoria lumii - să considere idealurile eterne Libertatea, Adevărul şi Dreptatea - şi să-şi pună în joc pentru ele libertatea lor şi chiar viaţa.
Aşa s-au născut aceste democraţii.
Ei bine, în Rusia nu s-a vrut să se formeze o conştiinţa democratică.
În schimb, în S.U.A., vedem ce importantă este conştiinţa democratică pentru că vedem chiar acum
ce s-a întâmplat în S.U.A.
Profilul psihologic al Preşedintelui Trump nu era foarte diferit de cel al unui lider autoritar, dar el nu a putut să conducă astfel pentru că imediat conştiinţa democratică a acţionat în S.U.A.
În China este altă situaţie.
În China există o dezvoltare proprie a unui regim care rămâne autoritar în plan politic, dar care face o deschidere în plan economic.
Iar acum China are interes să aibă o relaţie cu S.U.A. pentru că ea are interes să-şi vândă produsele pe piaţa americană, ceea ce Rusia nu are.

Virgiliu Hodorogea: Deci practic acest interes economic va face diferenţa - să rămână, poate, tot doi actori internaţionali globali cu adevărat importanţi?
Deci, competiţia economică.
Emil Constantinescu: Exact.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc domnule Preşedinte.
Emil Constantinescu: La revedere.

www.librariaeminescu.ro