Revista Presei de Carte
Vasile Malureanu
- Cultura şi elitele române sub comunism,
din perspectiva securitătii în perioada 1964-1989

Cultura şi elitele române sub comunism, din perspectiva securitătii
în perioada 1964-1989

Autor: Vasile Mălureanu



Interviu cu Vasile Mălureanu
realizat de
Virgiliu Hodorogea





Virgiliu Hodorogea: Suntem la Gaudeamus 2019 cu domnul General Vasile Mălureanu care ne-a încântat exact la final cu o carte inedită, “Cultura şi elitele române sub comunism, din perspectiva securitătii în perioada 1964-1989” şi unde am surprins din prezentările domnului Florian Bichir şi domnului Mircea Poroşencu faptul că începând cu acea perioadă din 1964, exact când au fost eliberaţi cei mai mulţi prizonieri închişi de către comunişti, cultura a marcat o schimbare majoră.
Vă rog să ne faceţi o prezentare, o radiografie cât mai succintă a anului 1964 şi ulterior, o comparaţie cu anul 1989 când a şi căzut regimul Ceauşescu.


Vasile Mălureanu: Anul 1964 l-am luat ca reper pentru a delimita două epoci, două regimuri politice în sistemul comunist din România. A fost sfârşitul epocii Dej, el a murit în 1965, dar şi anul 1964 este meritul dumnealui, dar eu m-am raportat la 1964 care are semnificaţii multiple. În planul relaţiilor cu Moscova, a fost anul când au fost primele manifestări mai deschise de independenţă faţă de centrul direcţional de la Moscova.

Virgiliu Hodorogea: Ar trebui să ne subliniaţi şi anul retragerii trupelor sovietice din România.
Vasile Mălureanu: Da, sigur. Anul retragerii trupelor sovietice din România a fost un preambul, o victorie a lui Gheorghiu Dej, o victorie însă care a avut un preţ - strângerea şurubului din anii 1958 şi 1959 faţă de anumite categorii de persoane cu antecedente politice şi penale, care au fost îndeosebi legionare şi care au fost din nou trimişi în detenţie.
Acest lucru s-a dorit a fi un exemplu pentru Moscova, faptul că noi gestionăm lucrurile în ţară, că regimul Dej este stabil, puternic şi că nu mai este nevoie de tutela Moscovei.

Virgiliu Hodorogea: Deci a avut un preţ acea retragere.
Vasile Mălureanu: Asta este. Noi îl vedem şi ca un preţ plătit de români pentru un scop nobil, măreţ, independenţa şi suveranitatea naţională. În planul activităţii informative şi nu numai informative, ultimii consilieri sovietici pleacă în decembrie 1964. Anul 1964 este şi anul cu eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi în continuare este un an de deschidere, un an care deschide uşi largi spre occident, spre schimbarea atitudinii regimului faţă de popor, faţă de elite.

Virgiliu Hodorogea: Putem să mai marcăm ca fiind un an de deschidere şi anul 1968 atunci când am combătut intervenţia sovietică în Cehoslovacia?
Vasile Mălureanu: Anul 1968 dacă vreţi a fost vârful iceberg-ului, momentul de tranşare a relaţiilor cu Moscova, cu Uniunea Sovietică, în sensul că în mod deschis până atunci erau divergenţe între România şi URSS în cadrul tratatului de la Varşovia, în cadrul CAER-ului, dar atunci România, prin Ceauşescu a spus un nu hotărât participării României cu forţe militare la intervenţia dintr-o altă ţară socialistă, tocmai conform principiului respectării independenţei şi suveranităţii fiecărui stat.

Virgiliu Hodorogea: În afară de anul 1968 care an mai consideraţi că poate fi subliniat ca an deosebit al renaşterii culturii în România pentru că totuşi cultura era făcută de elite şi în România? În afară de anul 1968 ce alt an v-a mai atras atenţia urmare a activităţii pe care aţi desfăşurat-o putem spune deschis de supraveghere şi interceptare a unor posibili agenţi care doreau să se infiltreze sub această mască aşa cum a spus unul dintre vorbitorii de la această lansare, o mască. Pentru mine asta înseamnă o mască întotdeauna. Şi în teatru şi peste tot îţi găseşti o mască şi spui că ai venit cu intenţii culturale şi în felul acesta poţi să intri în anumite locuri în care te interesează. Care a fost următorul an care vi s-a părut deosebit de relevant pentru cultura din România de după 1968?
Vasile Mălureanu: În ceea ce priveşte cultura, reperul cel mai important începe odată cu anul 1960, fenomenul de liberalizare culturală, iar după 1964 acesta se manifestă şi mai accentuat prin deschiderea porţilor, prin deplasările în occident pentru documentare, pentru schimburi culturale. Să nu uităm că în perioada anilor ’60, spre ’68, spre ’70 apare generaţia de scriitori reper pentru cultura română, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu, este o generaţie a şaizeciştilor.

Virgiliu Hodorogea: Care culminează cu Cenaclul Flacăra?
Vasile Mălureanu: Da, şi cu Cenaclul Flacăra ca deschidere către tineret şi popor dar şi cu cenacluri literare cum au fost cenaclurile conduse de Nicolae Manolescu, "Cenaclul de Vineri", revistele cultural-artistice.
Este un paradox aici, deşi era o cenzură destul de atentă în edituri şi în publicaţiile literar artistice, în cenacluri era o atmosferă mai deschisă, mai laxă, de dezbateri libere, de schimb de idei.
Cum de exemplu Costineşti-ul, mulţi s-au întrebat de ce securitatea nu a intervenit şi nu a monitorizat ce se întâmpla la Costineşti, vacanţa în rândul studenţilor. De asemenea, erau discuţii libere, erau anturaje.
Din cauză că securitatea a tras concluzia că nu faptul că se discută este problema şi problema este cum se pun chestiunile, cum se abordează lucrurile, dacă în aceste anturaje de tineri apar germeni de activităţi care pot să pună în pericol securitatea statului atunci sigur că se intervenea, dar din această perspectivă nu s-a intervenit. Deci, pentru cultură, după 1971 încep nişte perioade dificile.
Deci apare cenzura prin tezele din iunie din 1971, începe partidul să pună accent mai mare pe controlul ideologic al activităţii cultural-artistice. După aceea începe cenzura să accentueze noi forme. Este desfiinţată Direcţia pentru Literatură şi Presă, dar este transferată cenzura la nivel de redacţie de publicaţii, de edituri unde s-a practicat o cenzură mai severă şi s-a stimulat şi autocenzură pe fondul temerii, al fricii de a lua decizii şi s-a accentuat.
Acestea sunt două probleme care au deranjat cel mai mult creatorii de literatură şi arte din ţara noastră - dirijismul ideologic - într-o zonă foarte sensibilă, a creaţiei culturale, literare şi cenzura.

Virgiliu Hodorogea: Cartea dumneavoastră ne oferă despre toate aceste lucruri, dar dezbătute şi ca o paralelă cu ceea ce se întâmplă la ţările învecinate. Am văzut despre Bulgaria, Ungaria, bineînţeles Uniunea Sovietică, Cehoslovacia, Polonia, absolut tot blocul comunist şi chiar prezentaţi anumite episoade cum era prezentă de fapt cultura română la Paris spre exemplu.
Vasile Mălureanu: Da. Nu am făcut întâmplător acest demers şi am făcut acest lucru pentru a putea să analizăm comparativ amplitudinea şi complexitatea fenomenului de opoziţie al oamenilor de cultură faţă de regimul Ceauşescu, faţă de regimul comunist în general. Aici este o discuţie de făcut.
Nu toţi oamenii de cultură în anii ’70, ’80 se manifestau împotriva sistemului comunist, ei se manifestau împotriva problemelor pe care le genera regimul Ceauşescu în România care era mai închistat, cu o anumită politică mai restrictivă în domeniul cultural. Deci aici nu trebuie făcut un semn de egalitate opoziţia anticeauşistă şi opoziţia anticomunistă.

Virgiliu Hodorogea: Erau diferite?

Vasile Mălureanu: Erau diferite. Era anticeuşistă ca urmare a unor măsuri administrative, ale unor chestii care loveau în statutul creatorilor, în libertatea de creaţie, dar nu era o chestiune care să ţină neapărat de sistemul ideologic de atunci.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc foarte mult pentru această succintă prezentare şi pentru cartea dumneavoastră care s-a lansat astăzi la Gaudeamus 2019.
Vasile Mălureanu: Vă mulţumesc şi eu.