Premiul pentru “Cea mai frumoasă carte”
la Gala Bun de Tipar 2013

despre ochiul de veghe


Interviu cu Vladimir Bulat, autorul volumului
realizat de Virgiliu Hodorogea







Suntem cu domnul Vladimir Bulat la librăria Bizantină din Bucureşti, la o nouă prezentare a volumului “Despre ochiul de veghe”, o carte extraordinară care a luat premiul “Cea mai frumoasă carte tipărită în 2012” la gala Bun de Tipar 2013, dar nu pentru acest premiu realizăm acest interviu ci pentru faptul că această carte are ceva mult mai deosebit.
Este o carte despre un blog, iar în clipa de faţă asistăm chiar la un paradox, cartea tipărită pare să fie într-o luptă inegală şi continuă cu internetul şi incredibil o carte despre un blog, deci despre internet, ajunge să câştige premiul “Cea mai frumoasă carte tipărită în 2012”.
Chiar mă uitam şi aici în librărie şi am găsit şi o carte despre paradoxuri, dar fireşte acest paradox încă nu a fost nominalizat.
Toţi cei din domeniul tiparului sunt foarte supăraţi pe internet care le-a luat foarte mult din obiectul muncii lor, care era în slujba carţii tipărite, pentru presa scrisă, reviste, ziare, toate fiind devansate de internet, de facebook, bloog-uri, twitter, toate sunt parcă un duşman al domeniului de tipar în clipa de faţă, sau cel puţin aşa sunt ele percepute de către cei din domeniul tipografic.
Dar cartea dumneavoastră pare să ne demonstreze contrariul pentru că, iată, dintr-un blog s-a născut o carte, care a fost chiar premiată pentru frumuseţea ei interioară, de conţinut, dar şi pentru frumuseţea ei exterioară.
Ce puteţi să ne spuneţi despre acest paradox în clipa de faţă, dumneavoastră, autorul blogului, care împreună cu echipa Square Media sunteţi autorii cărţii?

Chiar o spun dintr-un început, nu este nicio tensiune şi nu este niciun război între istoria tiparului şi istoria foarte recentă a internetului. Mie îmi place să spun că din galaxia pixelilor, din galaxia virtuală, ne-am întors în galaxia Gutenberg tocmai pentru a arăta că sunt lucruri pe care dacă le spui bine vor fi importante şi în a fi citite pe hârtie, chiar dacă textele sunt absolut aceleaşi. Se pare că felul în care se citeşte pe internet e puţin altul decât felul în care se citeşte pe hârtie şi încă va mai fi cel puţin încă pentru câteva generaţii de aici în colo, cel puţin pentru încă 3-4 generaţii va rămâne în atenţie cartea, dar însă cu o condiţie, cu o condiţie esenţială, şi anume cartea nu trebuie tipărită oricum. Cartea trebuie tipărită şi regândită în general, întreaga semantică a cărţii trebuie regândită şi atunci dacă o carte este bine făcută, ea nu are cum să dispară.
Vor exista desigur foarte multe lucruri care vor merge o vreme în paralel. Probabil că multe publicaţii şi în special ziarele, din punctul meu de vedere, vor dispărea în cel mai scurt timp, însă se va naşte un gust sau mai bine zis se va accentua gustul pentru o carte bine tipărită.
Eu însumi, în nume propriu, pot să spun că sunt un cumpărător înrăit de carte în condiţiile în care îmi dau seama că la un moment dat poţi să ai pe câteva dvd-uri întreaga bibliotecă care îmi sufocă existenţă, dar în aceeaşi vreme nu pot...plăcerea de a răsfoi o carte frumoasă şi bine tipărită nu o pot substitui prin a o vizualiza doar pe un monitor de computer.

Credeţi că pentru moment cartea devine un element elitist, destinat din ce în ce mai mult doar elitelor?
Eu cred că ea se întoarce spre ceea ce a fost dintr-un început, adică o carte miniată sau o carte tipărită ulterior epocii lui Gutenberg, care nu era la îndemâna oricui. O carte era un obiect în mâinile elitei. Probabil că vom merge într-acolo încât, iarăşi, numai anumite persoane vor avea acces la carte, iar acea carte va fi cu adevărat ceva ieşit din comun. Nu este întâmplător faptul că cineva scria la un moment dat despre aşa zisul proletariat al facebook-ului.
Se pare că această democratizare a accesului la internet, deci accesul global al tuturor la internet, face ca de fapt valoarea cuvântului şi valoarea unui obiect a ceea ce numim noi carte să se fi pierdut şi atunci conservarea lui va fi în mâinilor celor care înţeleg ce a însemnat cartea şi ce va însemna de aici în colo. Eu aşa văd lucrurile.

Deci consideraţi că în primul rând adevăratele valori se vor întoarce spre carte şi nu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 50 de ani când cantitatea a dominat şi nu calitatea în domeniul cărţii.
Ca să ne înţelegem. Epoca comunistă, prin tirajele uriaşe pe care le-a avut, a făcut două lucruri şi anume a dat posibilitatea într-o epocă în care practic libertatea de a vorbi era aproape nulă, a făcut şi a dat posibilitatea ca oamenii să citească, creând, dacă vreţi, acest soi de refugiu în carte, pe de-o parte, şi pe de altă parte datorită tirajelor mari cărţile au ajuns să existe în casele multor oameni. În schimb uitaţi-vă astăzi, la cele mai multe spaţii de locuit şi se construieşte enorm în ziua de astăzi indiferent dacă este vorba de occident, de estul european sau în general în lume, oricât de rafinate ar fi concepute ele din punct de vedere al designului, direct proporţional lipseşte spaţiul destinat pentru carte. Cartea nu mai este un obiect de identificare culturală, estetică.




Tradiţionala bibliotecă cu loc de televizor şi vitrină din sufragerie.
Să spunem că ea acum poate fi ridiculizată, dar în acelaşi timp trebuie să înţelegem că în toată lumea estică a existat foarte multă carte de bună calitate, fie că este vorba de România, fie că este vorba de restul lumii civilizate.

Exista o poveste înainte prin care se spunea că în casele celor care citeau mult şi într-adevăr lucruri importante, biblioteca ieşea până pe holul de la intrare, iar când intrai în casa cuiva găseai cel puţin câteva rafturi de cărţi inclusiv pe holul de la intrare, iar sufrageria şi dormitorul nu conţineau o bibliotecă neapărat, erau mai degrabă nişte improvizaţii cu foarte multe rafturi de cărţi aşa cum avem astăzi, aici, în această librărie, şi care mie îmi aduce aminte de rafturile de cărţi ale câtorva vecini, nu foarte mulţi, pentru că pe vremuri ne vizitam mai mult între noi copiii, şi aflam despre casele fiecăruia cam ce ascundeau. Aceste tradiţionale rafturi de cărţi pe care le văd astăzi, aici, la prezentarea dumneavoastră, trezesc oarecum o nostalgie a vechilor apartamente care nu erau neapărat foarte mari dar în care găseai îndesate foarte multe rafturi de cărţi. Astăzi avem spaţii foarte mari, leaving-uri aerisite....şi foarte puţine cărţi.
Cu plasme uriaşe, cu mese de sticlă pe mijloc şi eventual cu un soi de vaze cu nişte flori de plastic dacă se poate ca să ţină mai mult, iar cărţile lipsesc cu desăvârşire.


Cărţile încep să lipsească din ce în ce mai mult şi avem şansa poate a unor librării de renume cum este şi librăria Bizantină care ne găzduieşte astăzi, sau Humanitas, Cărtureşti, Diverta sau multe altele care parcă au reinventat vânzarea de carte. Ce părere aveţi despre această reinventare a librăriilor în clipa de faţă, care parcă nu mai sunt doar un spaţiu de unde să cumperi cartea, ele reprezentând din ce în ce mai mult şi un spaţiu unde să poţi să citeşti o carte, unde să poţi să bei o cafea, un ceai. Ce părere aveţi despre această întoarcere a spaţiului destinat vânzării de carte, către a crea un spaţiu destinat lecturii?
Cred că aici lucrurile merg mână în mână şi cu alte fenomene. Bunăoară, pe vremuri telefonul era ceva legat de un fir unde trebuia într-un anumit loc să te duci şi să formezi un număr şi să vorbeşti. Astăzi, un telefon de ultimă generaţie înseamnă de fapt un soi de unitate centrală care stochează bănci de date nesfârşite, de diverse naturi, de imagine, de film, de numere de telefon şi date diverse, cât în milioane de agende. Cam acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi cu librăriile. Eu, în 1994, am avut o bursă de scurtă durată la Budapesta şi am fost absolut mirat că în condiţiile în care la noi încă nu era nimic dezvoltat în sensul librăriilor moderne de astăzi, acolo existau librării cu samovare, de exemplu, ideea era că exista un colţ în care te puteai duce şi pentru o monedă de mică valoare puteai să-ţi faci un ceai, să stai într-un fotoliu comod şi să citeşti un ziar sau o carte pe care să o iei din raft şi apoi să o pui la loc cu grija pe care i-o datorezi oricărei cărţi.
Acum lucrul acesta îl văd după 20 de ani în nişte cantităţi impresionante în Bucureşti şi iată că în timp ce lumea se plânge de lipsă de bani şi de tot felul de lipsuri, librăriile totuşi se deschid şi devin tot mai rafinate, tot mai atractive, tot mai complexe din punctul de vedere al serviciilor pe care ţi le oferă.

Chiar şi astăzi, această librărie a devenit un spaţiu de întâlnire pentru, spunem noi, 25-30 de împătimiţi ai cărţii care au venit să vă asculte.
Nici nu-i nevoie de mai mult. Adică eu chiar cred că viitorul teatrelor şi al cinematografelor şi al librăriilor este al unor grupuri mici, dar nu chiar grupuscule, aşa cum spuneam şi la prezentarea cărţii. Tot la fel este şi cu blogul, există câţiva oameni care încearcă, într-o lume cât se poate de diversă, să-şi găsească totuşi şi puncte de tangenţă şi puncte de întâlnire.

Veţi avea o pagină pe blog în această seară şi despre prezentarea cărţii dumneavoastră de la această librărie, despre cum a-ţi simţit publicul vis-a-vis de toată povestea cărţii dumneavoastră prezentată acum?
Nu ştiu. Nu m-am gândit încă la asta dar sugestia este provocatoare.

Poate ca o continuare a dialogului de astăzi din librărie.
Da. Se poate.

Vă mulţumesc foarte mult pentru interviu şi vă doresc în continuare să realizaţi şi alte cărţi care să ajungă în prim-planul galelor de carte, al tuturor oamenilor care iubesc cartea, al elitelor, dar mai cu seamă să rămână în atenţia cât mai multor generaţii din România de acum încolo.
În general cărţile trebuie să fie chiar pentru toţi dar până la urmă o să ajungă la cei care cu adevărat au nevoie de ele. Şi eu vă mulţumesc.