POVEŞTI impertinente şi apocrife
Autor: Andrei Cornea
Editura HUMANITAS

Fragment din prezentarea susţinută de către Gabriel Liiceanu
cu ocazia lansării volumului "POVEŞTI impertinente şi apocrife"
în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2009




Educaria (fragment in lectura d-lui Gabriel Liiceanu)

A existat odată, într-un loc liniştit, o ţară numită "Educaria".
Se numea astfel pentru că maxima şi principiul fundamental al comunităţii respective era:,,Orice poate fi învăţat, deoarece omul este o fiinţă educabilă.’’

Fireşte, educarienii aveau toate felurile de şcoli pe care le avem şi noi, iar ştiinţele şi artele pe care noi le învăţăm şi le predăm la rândul nostru fuseseră acolo, un timp cel puţin, la mare cinste.
Dar Educarienii mergeau mult mai departe decât noi cu învăţătura: ei descoperiseră (sau, poate, cine ştie, primiseră darul acesta de la zei) că şi moralitatea poate fi educată, astfel încât de la generaţie la generaţie numărul greşelilor morale să scadă mereu.
Treptat, prin învăţătură, virtuţile lor se întăreau şi prosperau, în timp ce viciile se restrângeau...

Iată de ce, după câteva generaţii, Educaria a devenit o lume foarte diferită de a noastră: hoţii, borfaşii, criminalii, spărgătorii, violatorii se făcură extrem de rari
.
În consecinţă, anumite profesii, ca acelea de judecător, procuror, avocat, notar, poliţist, portărel,
au dispărut aproape cu totul...

Bineînţeles că nici politicienii nu au supravieţuit pentru mai mult de două-trei generaţii: într-adevăr,se ştie că, în lumea noastră, majoritatea politicienilor mint şi înşală aproape necontenit, pentru a obţine voturi sau pentru a-şi conserva puterea împotriva unor adversari.
Or a lua decizii morale rele devenise la fel de anacronic precum este pentru noi a paria că Soarele se învârte în jurul Pământului.
Astfel încât Educaria nu mai avea nici guvern, nici parlament, nici armată, nici funcţionărime, ci numai un mic consiliu de administraţie, aflat şi el în disoluţie treptată...

A existat totuşi o instituţie care nu a fost afectată aproape deloc, până spre sfârşit:Areteion-ul.

Mult timp, după ce aproape orice activitate se oprise în Educaria şi după ce nu mai exista nici o instituţie, funcţiona încă aici marea universitate a virtuţii, numită “Marele Areteion”, unde se perfecţionau filozofic virtuţile şi se educau măruntele vicii supravieţuitoare, cum ar fi ironia, bârfa sau infatuarea...

...După unele relatări ale unor călători străini se pare că ultimii "Educarieni" au fost vreo trei-patru profesori de virtute, care, slabi, nemâncaţi, bolnavi şi aproape goi, au murit fericiţi, în sala principală a Marelui Areteion.
Cu ultima suflare, ei reuşiseră să educe ultimul rest de răutate din ei şi să-şi predea unul altuia capacitatea de a fi, în fine, oameni desăvârşiţi!”


În încheierea prezentării acestui volum,
Preşedintele Editurii Humanitas, domnul Gabriel Liiceanu, s-a arătat “mulţumit” de faptul că nu trăieşte într-o astfel de lume perfectă,
chiar şi în ziua în care hoţii i-au spart geamul la maşină, i-au furat telefonul, pentru că în acest fel, în lumea noastră imperfectă, putem trăi cu toţii: hoţi şi poliţişti, şoferi şi mecanici auto, inculpaţi şi judecători, alegători şi politicieni...



www.humanitas.ro