Acasă / Home Ştiri /
News
Editorial Arhivă Contact Cărţi noi Bookfest Interviuri Gaudeamus Interviuri

C.E.C.A.R. - Filiala Bucureşti, a organizat o masă rotundă cu tema
“Imaginea fidelă versus reprezentarea exactă, evaluarea şi recunoaşterea imobilizărilor corporale în contextul contabil european viitor”
Interviu cu Lect. Univ. Dr. Florentin Caloian

realizat de Virgiliu Hodorogea
la Gaudeamus 2014








Virgiliu Hodorogea:
Suntem la Gaudeamus 2014 cu domnul profesor Florentin Caloian, care a avut astăzi amabilitatea de a realiza o prezentare foarte scurtă, de doar 30 de minute, timp în care au fost prezentate două lucruri foarte importante şi anume evaluările pentru imobilizări corporale, atât cele pentru firmele multinaţionale, dar şi cele pentru firmele româneşti. Domnul Florentin Caloian s-a axat pe problematica curentă a amortizărilor bunurilor pe care obişnuim să le achiziţionăm în orice companie, spre exemplu cauciucurile de iarnă care s-ar părea că trebuiesc capitalizate ca imobilizări corporale, domnul profesor având amabilitatea să explice aceste situaţii.
Profesorul Florentin Caloian: Vă mulţumesc pentru această invitaţie. Sunt onorat să colaborez cu dumneavoastră. În cadrul întâlnirii mesei rotunde pe care am organizat-o sub egida CECAR, filiala Bucureşti, în calitate de Preşedinte de filială, tema mesei rotunde am gândit-o ca fiind una de perspectivă, ea intitulându-se “Imaginea fidelă versus reprezentarea exactă, evaluarea şi recunoaşterea imobilizărilor corporale în contextul european contabil viitor”.
S-a pornit de la ideea că noua directivă europeană contabilă merge şi doreşte o evaluare strictă la valoarea justă a situaţiilor financiare şi de aici şi raportul dintre imagine fidelă respectiv reprezentare exactă.
Ca să ne dăm seama de diferenţa dintre cele două noţiuni, după cum am şi prezentat următorul exemplu sau mai bine zis următoarea situaţiune, dacă în actuala regulă contabilă de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare am lua un post din situaţiile financiare - nu are importanţă care, clădiri, utilaje, mărfuri- care în informaţia respectivă îl avem la 1000 ron evaluat, am avea certitudinea că la momentul publicării situaţiilor financiare am putea să încasăm, dacă l-am valorifica pe o piaţă activă, respectiv la 1000 ron? Sigur că răspunsul poate să fie unul diferit, dar în niciun caz absolut.
Absolut nu în toate situaţiile avem certitudinea că încasăm 1000 ron. Pe când reprezentarea exactă ar impune ideea ca elementele necunoscute în situaţiile financiare să fie evaluate la valori juste şi să oferim utilizatorilor informaţii financiare cu certitudinea că acele valori pot fi susceptibile încasării la un nivel real dacă ele ar fi valorificate pe piaţă.


Virgiliu Hodorogea: Acest lucru ar fi valabil în special pentru clădiri aflate în propietate. Dar avem şi situaţii în care foarte multe companii sunt chiriaşi în anumite clădiri şi atunci toate investiţiile pe care le fac ei în respectivele clădiri nu le pot înregistra pe cheltuieli. Aceste cheltuieli într-un final trebuie să fie înregistrate tot ca o imobilizare şi aici s-a intervenit şi s-a făcut chiar o defalcare în funcţie de valoare, dar şi în funcţie de utilitatea lor, dacă utilitatea lor se întinde pe un an sau pe mai mulţi ani.
Profesorul Florentin Caloian: Textul chiar prevede în mod foarte clar, dacă este realizată o cheltuială ulterioară, o reparaţie, o investiţie ca să-i spunem mai concret, o investiţie la o clădire, la o imobilizare luată cu chirie sau cu un contract de comodat sau altă formă, textul de lege vine şi spune că trebuie să tratăm acea lucrare de investiţie ca şi când am fi realizat-o la imobilizările corporale ale noastre şi atunci se face distincţia dacă am fi avut o lucrare de investiţie la o imobilizare proprie, având în vedere condiţiile de întreţinere şi menţinere a parametrilor tehnici, aceasta, cu siguranţă, ar fi necesitat capitalizare, capitalizare însemnând sporirea valorii imobilizării respective şi revizuirea valorii amortizabile prin recalcularea acesteia la noua valoare contabilă a clădirii respective.
Întorcându-ne la ceea ce numim noi o clădire luată cu chirie, realizând anumite lucrări de îmbunătăţire, compartimentare, tehnice, astfel încât să ne răspundă cerinţelor specifice propriului proces de producţie şi proces de activitate, mai trebuie să determinăm, să avem foarte clar în prezent, durata contractului de închiriere. Şi atunci dacă admitem că avem o durată de 5 ani de zile în care am închiriat o clădire, în condiţiile în care facem o lucrare tehnică de sporire chiar a parametrilor tehnici şi în funcţie de necesităţile informaţionale ale noastre, cu siguranţă această lucrare tehnică nu este o reparaţie, adică realizată în clasa 6, şi este clar o capitalizare, urmând a fi recuperată această investiţie în clădirea închiriată pe perioada contractului de închiriere.


Virgiliu Hodorogea: Şi acum venim cu situaţia extraordinară în care pe piaţă, respectiva firmă trebuie să plece din locaţia respectivă după 2 ani. Ce se întâmplă cu toată investiţia făcută, pe care ei au capitalizat-o şi care urmau s-o repartizeze pe 5 ani la momentul zero plus 2 ani?
Profesorul Florentin Caloian: Sigur că în condiţiile în care întrerupem contractul respectiv după 2 ani de zile, având în vedere că perioada iniţială era de 5 ani, din punct de vedere contabil nu ar fi o mare problemă pentru că am descărcat de gestiune valoarea investiţiei respective prin contul de amortizare împreună cu o cheltuială privind valoarea rămasă de amortizat, pentru că după cum aţi spus şi dumneavoastră nu este integral amortizată, nu aceasta este o mare problemă.
Problema este faptul că legiuitorul a încercat o foarte bună idee şi anume să introducă un text prin care se spune că acest chiriaş poate fie să părăsească mai devreme locaţia respectivă şi nu la finalizarea contractului după cum am spus, fie poate să părăsească locaţia la finalizarea contractului. Dar ce se întâmplă în aceste condiţii cu valoarea investiţiei realizate?
În prima situaţie, incomplet amortizată, în a doua situaţie, dacă s-a finalizat tot contractul, complet amortizată, ce se întâmplă?
Textul spune în felul următor: chiriaşul, în funcţie de clauzele contractuale, poate să factureze proprietarului contravaloarea investiţiei realizate.


Virgiliu Hodorogea: Acest lucru nu se întâmplă niciodată. Ea va fi clar dezafectată.
Profesorul Florentin Caloian: Textul spune foarte limpede că poate în condiţiile clauzelor contractuale. Dacă noi ne-am înţeles ca să facem o lucrare, eu aş putea, sigur cu acceptul proprietarului de drept, să-i facturez la sfârşit.
Şi atunci, haideţi să legăm puţin regula contabilă de cea fiscală, pentru că aici intervine punctul mai sensibil ca să spunem aşa, în sensul că dacă noi am avea o asemenea clauză prin care noi am şti cu certitudine că vom factura la finalizarea contractului sau chiar înainte de finalizarea contractului contravaloarea investiţiei respective, am răspunde acelui principiu fiscal de conectarea cheltuielilor la venituri şi v-aş da dumneavoastră răspunsul că acea cheltuială rămasă de amortizat, dacă întrerupem mai devreme contractul, este deductibilă din punct de vedere fiscal, pentru că din punct de vedere al codului fiscal răspunde principiului conectării cheltuielilor la venituri.
Dar, după cum aţi arătat şi dumneavoastră mai devreme, chiar dacă se finalizează sau nu contractul de închiriere, la un moment dat există anumite clauze contractuale prin care se spune foarte clar starea în care ţi-am livrat la începerea contractului de închiriere clădirea şi aşa doresc să-mi fie şi returnată.
Să vă dau şi un exemplu pe care l-am dat şi în cadrul acestei mese rotunde. Dacă eu am o cameră şi am compartimentat-o în 4 sub-birouri să spunem aşa, la sfârşitul contractului de închiriere doresc camera dezafectată.
Şi atunci am nu numai faptul că nu recuperez valoarea integrală a investiţiei, dar eu trebuie să mai fac şi cheltuieli suplimentare pentru dezafectare. Aici este o întrebare!


Virgiliu Hodorogea: Cheltuiala cu dezafectarea este o cheltuială deductibilă?
Profesorul Florentin Caloian: Acest lucru îl spune şi legiuitorul, în funcţie de clauzele contractuale. Dacă noi am trecut aceste cheltuieli în clauzele contractuale, contractul fiind acordul de voinţă al părţilor, fără a leza alte articole de lege, răspunsul este că această cheltuială cu dezafectarea ar fi deductibilă din punct de vedere fiscal.

Virgiliu Hodorogea: Deci, trebuie să fie un termen clar al contractului care să prevadă că la final, nu numai că nu-i vinzi îmbunătăţirile făcute clădirii, dar ai şi obligaţia să o şi dezafectezi, s-o aduci la starea iniţială.
Profesorul Florentin Caloian:
Dacă la cheltuielile de dezafectare se răspunde la această deductibilitate, să ştiţi că un semn de întrebare foarte important să spunem aşa ar fi pentru situaţia în care s-ar încheia contractul mai devreme şi ar rămâne o parte neamortizată din valoarea investiţiei.
Acolo ar fi un semn de întrebare din punct de vedere fiscal şi nu numai din punct de vedere fiscal. Faptul că acea investiţie nu mai produce beneficii economice viitoare, după cum este şi lesne de văzut din exemplul pe care noi l-am dat, dar atenţie, prezintă şi alte conexiuni în codul fiscal în condiţiile în care investiţia a necesitat şi deducere de TVA, materii prime, materiale, prin care am dedus TVA la achizitie, automat pentru partea rămasă neamortizată pe care eu o scot din funcţiune trebuie ajustat TVA-ul aferent cotei-părţi respective.
Deci, clar avem odată cheltuiala pentru impozitul pe profit cu valoarea rămasă neamortizată, iar în a doua situaţie, avem ajustarea TVA-ului.


Virgiliu Hodorogea: Domnule profesor Florentin Caloian, eu am început cu următoarea remarcă. Lăsând la o parte această speţă a imobilizărilor corporale, a clădirilor în special şi a investiţiilor dedicate pentru îmbunătăţirea spaţiilor de lucru, avem şi o situaţie extrem de delicată în legătură cu accesoriile pentru autovehicule. Şi aici mă refer la accesoriile care până acum erau considerate consumabile, aşa cum am început şi interviul nostru, despre cauciucurile de iarnă, care pe noile reglementări ale UE ar putea fi considerate şi ca o îmbunătăţire a autoturismului.
Dacă stau şi mă gândesc personal la situaţia mea în care am distrus pe o şină de tramvai două cauciucuri în două luni, ele nu mi-au adus nicio îmbunătăţire a autoturismului.
Absolut deloc, iar de parametrii tehnici nici nu poate fi vorba. Pentru că dacă ne gândim că te frânează la viteză pentru că au o aderenţă sporită, în niciun caz nu poate fi vorba de o îmbunătăţire. Şi totuşi noua legislaţie a UE consideră cauciucurile de iarnă ca o posibilă îmbunătăţire menită să aducă creşteri de beneficii.

Profesorul Florentin Caloian:
Creşteri de beneficii în niciun caz. Încerc să vă răspund tot prin textul de lege pentru că este cel mai clar.

O capitalizare, adică o creştere a unei valori a unui mijloc fix, înseamnă o creştere a beneficiilor economice viitoare pe o perioadă mai mare de un an
după cum am spus şi din prima definiţie sau modificarea definiţiei respective.
Numai că este limpede că a pune un cauciuc de iarnă pe un autovehicul nu înseamnă că îmi creşte masa de beneficii economice viitoare.
Nu. Departe de chestiunea aceasta. Dar, revin acum la textul de lege. În textul de lege se face referire la un moment dat la faptul că dacă avem înlocuiri de piese de schimb, cum sunt şi acestea sau alte subansamble prin care se asigură securitatea, dacă sunt bunuri pentru siguranţă, şi atunci dacă sunt investiţii pentru siguranţă am putea să le capitalizăm.
Vă răspund dumneavoastră că am putea să capitalizăm aceste cauciucuri de iarnă numai în condiţiile în care răspundem la condiţia că ele sunt elemente de siguranţă. Dacă merg pe un polei iarna, cu cauciucuri de vară, este limpede că nu reprezintă siguranţă.
Nu numai că nu reprezintă siguranţă, aş avea posibilitatea să avariez maşina, iar prin această avariere, pe viitor, să-mi iasă beneficii economice viitoare din patrimoniu pentru că trebuie să-mi repar maşina. Dar cauciucurile de iarnă fiind elemente de siguranţă, voi pune frână în timp util şi nu îmi vor mai ieşi beneficii economice viitoare din patrimoniu. Este o chestiune mai complicată, de filosofie, recunosc partea aceasta, dar în momentul în care s-a gândit la ideea că un cauciuc de iarnă, la o Dacie, ar putea reprezenta capitalizare, etapele vi le-am prezentat aici. Acum este adevărat că textul de lege spune că fiecare întreprindere va aplica pentru clasificarea despre care vă vorbesc dumenavoastră prin manualul de politici contabile propriul raţionament contabil.
Mă gândesc eu că o companie de taxiuri, la care gradul de uzură al cauciucurilor maşinilor este mult mai mare decât la un autoturism al nostru care avem o firmă şi care nu foloseşte atât de mult partea respectivă, atunci la noi am putea să o considerăm capitalizare şi la o firmă de taxiuri să o considerăm o cheltuială curentă pentru că foloseşte sub un an de zile. Poate iarna viitoare cumpără altele.


V
irgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc foarte mult şi nu vom putea face altceva decât să punem şi nişte link-uri către alte înregistrări şi articole ale dumneavoastră, deoarece toate aceste speţe contabile au devenit foarte laborioase în clipa de faţă şi ele trebuie, s-ar părea, adaptate mai vechii legislaţii pentru că aţi spus la un moment dat că inclusiv o lege din 1994 este valabilă.
Profesorul Florentin Caloian:
Nu toată. Marea majoritate este abrogată, dar unele articole mai sunt valabile.

Virgiliu Hodorogea:
Deci avem inclusiv legi din 1994 şi legi din 2014 şi care trebuie să coexiste împreună şi trebuie aplicate.
Profesorul Florentin Caloian:
Absolut. Nu au cum să se elimine reciproc prevederile respective.

Virgiliu Hodorogea: Vă mulţumesc foarte mult pentru interviu.
Profesorul Florentin Caloian:
Şi eu vă mulţumesc foarte mult. A fost o onoare pentru mine.