femeie!...
Sonete 5

Autor: Adrian Munteanu
Editura Minerva


Interviu cu Adrian Munteanu
realizat de Virgiliu Hodorogea
Gaudeamus 2009




Domnule Adrian Munteanu aş dori să punctaţi colaborarea dumneavoastră cu editura Minerva pentru lansarea volumului “femeie!...” Sonete 5, în cadrul târgului de carte Gaudeamus 2009.
Adrian Munteanu: După primele patru volume de sonete publicate toate la editura braşoveană Arania, am considerat că a venit momentul să ies în lumea mare, apărând cu una din cărţile mele la o editură bucureşteană, de tradiţie, cu care cred eu mi-am început toate lecturile din tinereţe, din copilărie. Relaţia aceasta este una foarte potrivită pentru un scriitor, pentru că editura Minerva dispune de aportul doamnei Ana Munteanu, un editor extraordinar, cu care am colaborat în mod deosebit, şi cu siguranţă o voi face şi în continuare. Este rodul unei activităţi care se reîntoarce la elementul esenţial, la tema esenţială a sonetului dintotdeauna, dragostea, poate cel mai cuprinzător dintre sentimentele pe care noi, poeţii, îl putem cuprinde în cuvinte şi sper să fie de bun augur pentru toţi cei care îşi găsesc rosturile existenţei de fiecare zi şi într-un spaţiu al armoniei desăvârşite.

Vă mulţumesc pentru interviu şi vă asteptăm şi cu alte lansări de carte.
Adrian Munteanu: Cu mare drag.



www.edituraminerva.ro

(FRAGMENT din volum - poezia)
Spune-mi spre seară te iubesc

Spune-mi spre seară te iubesc. Odată.
Cum nu mi-ai spus de când te am în sânge.
Nu vezi că-s trist şi răsuflarea-mi plânge
Sub coapsa ta în chinuri frământată?

Toarnă cuvântu-n mierea ce se strânge
În cupa tainei îndelung păstrată,
Ca să-mi cuminec clipa alinată
Cu azima ce între noi se frânge.

În timp ce ruga a sfinţit havuze,
Din degete s-au revărsat poveşti
Şi-n peşteră, umbros lăcaş de muze,

Mi-am aşezat hotarele domneşti.
Ai împlinit un zbucium scris pe buze,
Mi-ai arătat cu trupul că iubeşti.



“În sonetele sale, Adrian Munteanu cultivă ardoarea erotică specifică acelui “dolce stil novo” despre care a vorbit Dante atunci când s-a referit la Guido Guinizzelli. El reuşeşte să menţină treaz interesul cititorului pentru un gen liric revizitat, astăzi, doar de cei curajoşi. Nu mă îndoiesc că virtuozitatea sa prozodică va stârni plăcerea îndrăgostiţilor şi nu numai a acestora.”
Marin Mincu